2019-06-05
Patrimoniul spiritual al lui Imadeddin Nasimi în contextul istoric și cultural al Orientului medieval.

Remarcabilul gânditor și poet Seid Ali Imadaddin Nasimi s-a născut pe teritoriul modern al Azerbaidjanului în anul 1370. Unii cercetători cred că este născut în orașul Baku, alții – majoritari, de altfel,  consideră orașul Shamakhi drept locul său de naștere. Acest meleag, unde s-au născut și au creat mulți poeți și oameni de știință, era, deja, la acel moment un bine cunoscut centru cultural al Estului și al întregii lumi.

Moștenirea culturală a lui Nasimi reprezintă o etapă specială în istoria literaturii azerbaidjene. Lucrările scrise de el sunt unele dintre cele mai perfecționiste exemple ale poeziei mondiale, în care evocă ideile umanismului, și anume, măreția omului și libertatea individului. Lucrările poetului, care au adus o contribuție neprețuită la tezaurul mondial al literaturii, sunt o unitate de gânduri poetice adânci și concepții filosofice, care exprimă în mod clar gândirea științifică și filosofică a timpului său. Și după el au fost poeți care au scris în azerbaidjană, dar nu au putut repeta stilul marelui poet. Viziunea lui Imadeddin Nasimi, un poet care și-a câștigat faima nemuritoare, dă naștere poziționării actuale a Azerbaidjanului ca țară cu o toleranță seculară, religioasă, recunoscând în egală măsură valorile lumii musulmane și occidentale.

Moștenirea poetică a lui Nasimi este extinsă - divanul lui (operele alese) are mai mult de 20 de mii de versuri, dintre care aproximativ 15 mii sunt scrise în limba azerbaijană, iar restul în persană și arabă. Cunoscând lucrările lui Nasimi, scrise în limba azerbaidjană și stocate în manuscrise în diverse biblioteci ale lumii, ne convingem că poetul a avut un parcurs creativ extrem de complex și controversat. Începându-și activitatea poetică cu poezii de dragoste, el a continuat cu lucrări de exceptie, dedicate  problemelor sociale și morale. Fiind cunoscut ca fondatorul limbii literare azerbaidjene, autorul primului divan în limba azerbaidjană, influența activității sale se răspândește în întreaga lume.

Destinul lui Imadaddin Nasimi este un simbol al curajului și loialității față de convingerile sale. Numele său glorios este înălțat în Orient ca un simbol al eroismului, voinței neclintite și al loialității față de opiniile lui, iar despre acest lucru se scriu legende și lucrări artistice. De-a lungul secolelor, creatorii cuvântului, care au dorit să vorbească despre intransigența principiilor lor și loialitatea față de iubire, s-au asociat cu nemuritorul Nasimi, acest cavaler al ideilor, admirând rezistența lui, voința și moartea sa tragică. Din lucrările poetului putem concluziona că la un moment dat a locuit în Irak, a vizitat Turcia, unde a răspândit ideile doctrinei religioase și filosofice - hurufismul. Apoi s-a îndreptat către orașul Alep (Siria), supus războinicilor egipteni Mamluk.

Nasimi s-a stabilit la Alep și a locuit acolo mulți ani împreună cu familia. Alep a fost un important centru comercial între Est și Europa. Aici, poetul și-a găsit susținători și a început să-și popularizeze opiniile. Dar activitatea sa în acest oraș nu a trecut neobservată de sultanul Egiptului, Muayad. În anul 1417, Nasimi a fost arestat și apoi condamnat la moarte. În așteptarea execuției sale, a scris o serie de poezii sub titlul „Habsie“ („din închisoare)“, în care și-a exprimat opiniile sale îndurerate privind nedreptatea autorităților, ignoranța și corupția judecătorilor care l-au condamnat, precum și gândurile unei persoane prin natura sa rebelă, ce a rămas până la sfârșitul vieții fidel convingerilor sale. Într-unul din izvoarele de origine arabă depsre procesul poetului se spune că Nasimi a fost executat nu numai pentru convingerile sale religioase, ci și din motive politice. Poetul a fost îngropat în Alep, în cimitirul comun. Istoria popoarelor estice cunoaște o mulțime de oameni cu o voință de fier care au murit, rămânând fideli credinței sale până la ultima suflare. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste execuții nu a fost atât de tragică și dureroasă precum executarea lui Nasimi - martirul ideilor mărețe. Nu numai moartea curajoasă a lui Nasimi pentru convingerile sale, ci și faptul că, în scrierile sale, poetul și-a exprimat marea sa iubire pentru om, credința în puterea și forța creatoare, a reușit cu măiestrie să-și exprime ideile progresiste în limbajul înaltei arte, a făcut ca numele său să fie nemuritor chiar și pentru adversarii ideologici.

Există, de asemenea, o serie de legende despre moartea lui Nasimi. Una dintre ele spune că, odată, un tânăr citea cu voce tare pe stradă poemele lui Nasimi. Conținutul poemului a atras atenția clericilor. Cititorul a fost arestat. Pentru a nu-l denunța pe autorul poeziei, a spus că le-a scris el însuși. Prin decizia clericilor a fost condamnat la moarte. După ce a aflat despre incident, Nasimi s-a repezit spre locul de execuție, declarând  că poeziile îi aparțin și a reușit, astfel, eliberarea acelui tânăr, dar, în același timp, și-a semnat sentința la moarte. Când clericii au aflat că Nasimi era adevăratul autor al acelor versuri, au decis să-l execute. Înainte să moară, poetul nu renunță la convingerile sale și proclamă cu voce tare: "Eu sunt adevărul", " Eu sunt Dumnezeu". Confuzi de perseverența și curajul poetului, teologii l-au întrebat cu ironie pe muribundul Nasimi: "De ce pălești când pierzi sânge, dacă te consideri Dumnezeu?" "Eu sunt soarele iubirii care a răsărit la orizontul veșniciei. La apus, soarele devine mereu alb ", a răspuns poetul.

Geniul marelui poet, cu o viziune mistică asupra lumii, constă în faptul că valorile inerente  ideologiei lui Nasimi, sunt actuale și acum. Mesajele, expresiile și retorica inimitabilă a operei sale nu se potriveau cu contextul timpului și al spațiului în care a trăit. Creația lui Nasimi, care ocupă un loc binemeritat în tezaurul bogăției culturale a popoarelor din Orient, este de mulți ani centrul gândirii științifice și literare. Marele merit în promovarea patrimoniului Nasimi aparține unui om de stat remarcabil, liderului național al poporului azerbaidjan - Heydar Aliyev. Datorită inițiativei sale, cea de-a 600-a aniversare a lui Nasimi a fost inclusă în 1973 în lista evenimentelor UNESCO și marcată pe plan internațional. În același timp, în anul 1979, în centrul orașului Baku a fost ridicat un monument poetului nemuritor, și tot în același an, liderul național Heydar Aliyev a vizitat mormântul lui Nasimi. Având în vedere faptul că numele marelui creator al cuvantului a fost inclus pe lista UNESCO pentru aniversarea unor personalități proeminente și evenimente semnificative, din dispozitia primului vicepreședinte al Republicii Azerbaidjan, ambasadorul UNESCO al bunăvoinței, doamna Mehriban Aliyeva, se depun toate eforturile cu privire la conservarea și dezvoltărea Literaturii populare orale și a patrimoniului cultural al Azerbaidjanului, se realizează numeroase studii cu privire la opera lui Nasimi, lucrările sale fiind publicate de mai multe ori în țara noastră, Azerbaidjan. Studiul manuscriselor creației marelui poet a deschis o nouă etapă în cunoasterea istoriei limbii și literaturii azerbaidjene. În mai 2017, aniversarea a 600 de ani de la moartea lui Nasimi a fost sărbătorită la sediul UNESCO din Paris.

Activitatea pe scară largă, inițiată de înțeleptul politician Heydar Aliyev, pentru a perpetua memoria marilor filozofi și poeți ai trecutului, este continuată cu succes până în ziua de astăzi de către Președintele Republicii Azerbaidjan, domnul Ilham Aliyev. În septembrie 2018, în Azerbaidjan s-a desfasurat ediția inaugurală a festivalului poeziei, artei și spiritualității lui Nasimi. În anul 2019 este sarbatorită aniversarea a 650 de ani de la nașterea lui Nasimi. Pentru organizarea la cel mai înalt nivel a acestui eveniment remarcabil pentru istoria gândirii literare și culturale ale Azerbaidjanului, Președintele Ilham Aliyev a semnat un ordin "Cu privire la aniversarea jubileului de 650 de ani a marelui poet al Azerbaidjanului, Imadeddin Nasimi", iar anul 2019 a fost declarat Anul Nasimi. Acest lucru va servi ca un impuls și mai mare pentru aprofundarea studiilor literare și va stimula crearea a noi lucrări, monografii și opere de artă. Moștenirea bogată a poetului-gânditor Nasimi, care a lăsat o amprentă profundă asupra tradițiilor vechi de secole ale gândirii artistice și filosofice, este de o mare importanță și actualitate în îmbunătățirea spirituală și morală a oamenilor.

 

Dr. Huseyn N. Najafov

Ambasador al Republicii Azerbaidjan în Romania

https://www.agerpres.ro/ots/2019/06/05/patrimoniul-spiritual-al-lui-imadeddin-nasimi-in-contextul-istoric-si-cultural-al-orientului-medieval--639749