2020-08-27
Interviu cu ambasadorul Azerbaidjanului, despre conflictul de la granița cu Armenia
ISE: În ultima perioadă, din nou s-au auzit armele la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan. Un motiv principal al conflictului este Nagorno-Karabah. Ce ar trebui să ştie un cititor român despre Nagorno-Karabah, aşa cum relatează un oficial al părții azerbaidjene?
Dr. Huseyn N. NAJAFOV: Actuala escaladare a frontierei de stat azerbaidjano-armene din regiunea Tovuz trebuie privită în contextul conflictului armeano-azerbaidjan din Nagorno-Karabah. Lupta dintre Azerbaidjan și Armenia este o consecință a acestui conflict.
Ca urmare a agresiunii militare a Armeniei din 1991-1994 a fost ocupat 20% din teritoriul Republicii Azerbaidjan, Nagorno-Karabah și șapte regiuni adiacente. Peste un milion de azerbaidjeni au devenit refugiați și persoane strămutate intern, peste 20 de mii de persoane au murit, 50 de mii de persoane au fost rănite sau au devenit invalide, 5 mii de persoane au dispărut.
În data de 12 mai 1994, s-a ajuns la un acord de încetare a focului.
Până în prezent, Consiliul Europei, Parlamentul European și multe alte organizații internaționale autoritare au adoptat diverse rezoluții și decizii privind soluționarea conflictului în cadrul integrității teritoriale și suveranității țării noastre. Poziția noastră veridică este exprimată în fiecare dintre aceste documente. Nici o țară din lume, printre care și Armenia, nu recunoaște regimul din Nagorno-Karabah ca o entitate independentă. Aceasta este realitatea. Comunitatea internațională susține o soluționare justă și pașnică a conflictului bazat pe integritatea teritorială, normele și principiile dreptului internațional.
În ceea ce privește actul recent de agresiune din partea Armeniei, în perioada 12-16 iulie, la frontiera azerbaidjano-armeană, aceasta este o altă provocare a forțelor armate armene, care de data aceasta au ales ca țintă regiunea Tovuz din Azerbaidjan. Forțele armate armene au încălcat dur regimul încetării focului și au tras în pozițiile trupelor de frontieră și ale satelor de la frontiera Azerbaidjanului, în direcția Tovuz, a frontierei de stat azerbaidjano-armene, din arme de artilerie. În urma întoarcerii focului, forțele armene au fost împiedicate să invadeze și să acapareze noi teritorii și puncte strategice importante.
Trebuie menționat că această provocare nu a avut loc în Nagorno-Karabah, ci la granița de stat armeano-azerbaidjană de-a lungul regiunilor Gazah și Tovuz, unde Serviciul de Stat de Frontieră din Republica Azerbaidjan este responsabil de protejare graniței cu Armenia. Deci, grănicerii noștri s-au opus trupelor regulate din Armenia. În timpul ostilităților care au urmat, armata azerbaidjană a pierdut 12 dintre militarii săi, inclusiv un general-maior și un colonel.
Evenimentele de la graniță nu sunt o simplă coliziune a frontierei, această provocare a fost planificată cu atenție de partea armeană. Timpul provocării armene nu a fost ales degeaba. Au mai rămas trei luni până la începerea aprovizionării cu gaz din Azerbaidjan a Europei. Trebuie menționat că regiunea Tovuz din Azerbaidjan este importantă din punct de vedere al implementării proiectelor regionale de amploare. În cazul acaparării punctelor strategice din această parte a frontierei de stat, Armenia ar putea amenința puncte de comunicație vitale de energie și transport pentru Azerbaidjan. Întreaga infrastructură pentru aducerea resurselor energetice ale Azerbaidjanului pe piața mondială, contribuind la diversificarea securității energetice a Europei, se află în această regiune. Coridorul Sudic de gaze, conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan, conducta de petrol Baku-Supsa, calea ferată strategică Baku-Tbilisi-Kars, autostrada Baku-Tbilisi se află în imediata apropiere a locului ostilităților.
Obiectivele urmărite de Armenia, prin efectuarea agresiunii în direcția Tovuz, sunt o încercare de a perturba procesul de negociere privind conflictul armeano-azerbaidjan Nagorno-Karabah și de a devia atenția de pe teritoriile ocupate anterior, de a crea o nouă pată de tensiune în regiune, de a implica în conflict o organizație militar-politică din care face parte, de a crea o amenințare la conductele de petrol și gaze și coridorul de transport Est-Vest și de a devia atenția populației sale de la problemele socio-economice grave din interiorul țării.
Armenia a încalcat în mod grav dreptul umanitar internațional, a tras asupra regiunilor locuite din Azerbaidjan, prin urmare, un civil în vârstă de 76 de ani a fost ucis și există răniți. În plus, în Armenia, se exprimă periodic amenințări cu privire la distrugerea barajului hidrocentralei Mingacevir din Azerbaidjan cu atacuri de rachetă și inundarea a zeci de orașe și sate de pe câmpia râului Kura. Armenia prezintă pretenții către Nahcivan și alte teritorii din Azerbaidjan, declară că ar trebui să participe la viitoarele războaie pentru cucerirea de noi teritorii de dragul miticii „Marea Armenie”.
ISE: Puteţi defini istoricul şi prezentul relaţiilor dintre Armenia şi Azerbaidjan? De ce este atât de dureroasă memoria istorică între vecini? Există viitor?
Dr. Huseyn N. NAJAFOV: Karabah este pământ ancestral azerbaidjan și a fost întotdeauna o parte integrantă a tuturor formațiunilor de stat care au existat pe teritoriul Azerbaidjanului din cele mai vechi timpuri, fiind importantul său centru politic, cultural și spiritual. Însuși cuvântul Karabah este de origine turcească și înseamnă „Grădina Neagră”, iar în secolul al XVIII-lea, pe teritoriul Azerbaidjanului au apărut diverse hanate și sultanate. În 1805, hanatul Karabah din Azerbaidjan, ca stat independent, a intrat sub stăpânirea Imperiului Rus conform acordului Kurekchay. Iar conform altor tratate semnate în 1813 și 1828 (tratatele Gulistan și Turkmanchay), alte regiuni din Azerbaidjan au devenit parte a Imperiului Rus. După ocupația Azerbaidjanului de Nord, regimul țarist a urmărit o politică de plasare a armenilor pe teritoriile ocupate. Articolul 15 din acordul Turkmanchay reflecta relocarea masivă a armenilor pe teritoriul Azerbaidjanului de Nord. Astfel, în 1828-1911, procesul de relocare a armenilor pe teritoriile azerbaidjene a continuat. În această perioadă, peste un milion de armeni au fost așezați pe pământurile noastre istorice.
La 28 mai 1918, Azerbaidjanul și-a declarat independența de stat. Republica Democratică Azerbaidjan, care a existat în anii 1918-1920, a stabilit relații diplomatice cu diverse state, misiuni din 16 țări au fost deschise la Baku. În aprilie 1919, guvernul azerbaidjan a instituit guvernarea generală interimară la Karabah. Aliații Antantei au recunoscut această guvernare generală sub jurisdicția Azerbaidjanului. La acea vreme, Nagorno-Karabah nu avea nici independență juridică, nici politică.
În 1921, când Azerbaidjanul era deja parte a URSS, Biroul Caucazian al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic), care discuta problema frontierelor dintre Republici, a decis să păstreze Nagorno-Karabah în componența Azerbaidjanului. Să o păstreze, nu să o transmită, așa cum vor să își închipuie unii istorici armeni. În 1923, Republica Socialistă Sovietică Azerbaidjan a emis un decret privind înființarea Regiunii Autonome Nagorno-Karabah în cadrul Azerbaidjanului.
Evenimentele de la Karabah din perioada modernă au început la sfârșitul anului 1987 la Hankendi cu agresiunea armenilor împotriva azerbaidjenilor. În același timp, azerbaidjenii au fost expulzați masiv din Armenia. Drept urmare, peste 500 de mii de oameni au fost obligați să părăsească pământurile strămoșilor lor. La sfârșitul anului 1991 și începutul anului 1992, conflictul a trecut la nivel militar. Pe 26 februarie 1992, au avut loc cele mai sângeroase evenimente din istoria conflictului Nagorno-Karabah în orașul Hodjalî din Azerbaidjan. A fost un masacru fără precedent. Orașul a fost complet distrus. În urma acestui masacru, 613 de persoane din Azerbaidjan au fost ucise, inclusiv 106 femei, 63 de copii și 70 de persoane în vârstă. Într-o noapte, 8 familii au fost complet lichidate, 25 de copii și-au pierdut ambii părinți, inclusiv 130 de copii au rămas fără unul dintre părinți. În timpul evenimentelor tragice, 487 de persoane au fost rănite, 1275 civili au fost luați ostatici, soarta a 150 dintre ei este încă necunoscută.
Motivul dușmăniei este politica de anexare forțată a pământurilor noastre de către Armenia. Astăzi, aproximativ 30 de mii de armeni trăiesc în Azerbaidjan. Însă, nici un singur azerbaidjan nu a rămas în Armenia. Până la urmă, înainte de conflict, azerbaidjenii locuiau acolo, pe pământurile strămoșilor lor. După cum am menționat, chiar înainte ca acest conflict să intre în faza sa activă, compatrioții noștri au fost nevoiți să-și părăsească în masă pământurile lor istorice. Azerbaidjan este o țară multinațională, multi-confesională. În țara noastră, reprezentanții tuturor naționalităților, grupurilor etnice, religiilor trăiesc și lucrează într-un mediu liber, democratic și absolut egal. Statul nostru a declarat în repetate rânduri cetățenilor de origine armeană întreaga posibilitate de a trăi împreună în aceleași condiții pașnice. Iar cercurile conducătoare din Armenia abordează această problemă dintr-o poziție cu adevărat rasistă. Fostul președinte al Armeniei, Kocharian a afirmat chiar că azerbaidjenii și armenii nu pot trăi împreună din punct de vedere genetic. Diferența dintre Azerbaidjan și Armenia constă tocmai în aceasta.
Politica persecutată de Armenia este de a intra într-un punct mort, atât Armenia însăși, cât și populația sa. Armenia trebuie să învețe să trăiască în pace cu vecinii săi.
ISE: Care este fondul relaţiilor ţării dumneavoastră cu Federaţia Rusă şi cu Turcia, doi protagonişti ai regiunii Caucazului? Există interese turce sau ruse în acest conflict purtat de Azerbaidjan şi Armenia?
Dr. Huseyn N. NAJAFOV: Azerbaidjanul a câștigat autoritatea unui partener de încredere la scară globală, are o reputație impecabilă ca o locomotivă a întregii regiuni. Azerbaidjan dezvoltă parteneriate bilaterale și multilaterale pe diferite platforme cu toate țările din regiune, bineînțeles, cu excepția țării agresoare, Armenia. Azerbaidjan are legături foarte puternice cu vecinii săi, formate pe baza intereselor reciproce.
Relațiile bilaterale dintre Turcia și Azerbaidjan, strâns legate între ele din punct de vedere etnic, cultural, lingvistic, în acest moment se extind și se aprofundează și mai mult la nivelul cooperării strategice. Atitudinea Azerbaidjanului și Turciei față de evenimentele geopolitice și economice care au loc în regiune, implementarea proiectelor economice transregionale, precum și eforturile Turciei care vizează soluționarea conflictului armeano-azerbaidjan, inclusiv măsurile luate în cadrul diferitelor organizații internaționale, demonstrează respectarea deplină a pozițiilor noastre și nivelul calității cooperării dintre cele două țări. Turcia este legată cu regiunea Caucazului de Sud, are granițe atât cu Azerbaidjan, cât și cu Armenia. Turcia este, de asemenea, membră a Grupului Minsk OSCE privind soluționarea conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah. În plus, ar trebui remarcată o strânsă cooperare militară între țări, care servește interesele păcii în regiune și demonstrează puterea parteneriatului dintre Turcia și Azerbaidjan.
Relațiile dintre Azerbaidjan și Rusia, de asemenea, se dezvoltă cu succes și în planul parteneriatului strategic. Între țările noastre s-au stabilit relații de încredere, de prietenie și de bună vecinătate. Azerbaidjanul este un susținător al îmbunătățirii cooperării reciproce avantajoase cu Rusia în sferele economice, politice, sociale și culturale. În același timp, avem o cooperare tehnico-militară strânsă cu Rusia. Rusia, în calitate de copreședinte al grupului OSCE Minsk, este implicată direct în soluționarea conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah.
În contextul agravării situației din zona frontierei armeano-azerbadijană, Rusia și Turcia, exprimându-și poziția oficială, au subliniat importanța prevenirii oricăror acțiuni care ar contribui la escaladarea tensiunii. Ambele părți și-au exprimat interesul pentru soluționarea situației conflictuale exclusiv prin mijloace pașnice, prin intermediul negocierilor. S-a exprimat disponibilitatea de a coordona eforturile de stabilizare a regiunii. S-a remarcat, de asemenea, că nu există o alternativă la soluționarea politică și diplomatică a conflictului de la Nagorno-Karabah pe baza principiilor dreptului internațional în interesul popoarelor din Azerbaidjan și Armenia.
Putem spune că în acest moment interesele strategice ale Rusiei și Turciei converg asupra necesității de a asigura pacea, securitatea și cooperarea în regiunea Caucazului de Sud. Acest lucru este în interesul Rusiei și al Turciei în același timp. Într-un final, va fi și în interesul Armeniei. Dar implicarea terților nu este în interesul Azerbaidjanului. Armata azerbaidjană este bine echipată, are moralul ridicat și toate capacitățile de a asigura protecția frontierei de stat, inclusiv eliberarea teritoriilor sale ocupate.
ISE: Cum ar trebui reglementat statutul regiunii Nagorno-Karabah pentru ca între Armenia şi Azerbaidjan să existe relaţii de vecinătate paşnică?
Dr. Huseyn N. NAJAFOV: Conflictul ar trebui rezolvat pe baza celor patru rezoluții (822, 853, 874, 884) ale Consiliului de Securitate al ONU din 1993, Actului final de la Helsinki, în cadrul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Azerbaidjan, a frontierelor sale recunoscute internațional. Pe baza principiilor de mai sus, în procesul de soluționare treptată, Armenia ar trebui să retragă forțele ocupante din Nagorno-Karabah și din regiunile învecinate din Azerbaidjan și să creeze toate condițiile pentru întoarcerea în siguranță a persoanelor strămutate la domiciliile lor.
În rezoluțiile sale, Consiliul de Securitate al ONU condamnă utilizarea forței împotriva Azerbaidjanului, ocuparea teritoriilor azerbaidjene, atacurile asupra civililor și bombardarea punctelor locuite din Azerbaidjan. Rezoluțiile confirmă încă o dată faptul că Nagorno-Karabah și cele șapte regiuni adiacente ale Azerbaidjanului fac parte integrantă din Republica Azerbaidjan. De asemenea, rezoluțiile recunosc integritatea teritorială, suveranitatea și inviolabilitatea frontierelor Republicii Azerbaidjan. Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU subliniază, de asemenea, inacceptabilitatea confiscării teritoriilor cu utilizarea forței și necesită retragerea completă și necondiționată a forțelor ocupante de pe toate teritoriile ocupate din Azerbaidjan. Numeroase documente adoptate de multe organizații internaționale subliniază necesitatea soluționării conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah, în cadrul integrității teritoriale a Azerbaidjanului.
Din 1994 există acordul privind regimul încetării focului. De atunci, partea armeană se ascunde mereu în spatele lui pentru a anexa teritoriile suverane ale Azerbaidjanului. Iar în mandatul copreședinților grupului OSCE Minsk (Rusia, Statele Unite și Franța) pentru soluționarea conflictului armeano-azerbaidjan, este scris direct și clar că se bazează pe rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, Actul final de la Helsinki și dreptul internațional. Sensul procesului de negociere este de a asigura dezocuparea teritoriilor azerbaidjene și întoarcerea refugiaților azerbaidjeni, restabilirea integrității teritoriale a Azerbaidjanului în limitele sale recunoscute internațional.
Copreședinții grupului OSCE Minsk au afirmat în mod repetat la cel mai înalt nivel că, statu quo este inacceptabil și trebuie schimbat. Iar Armenia abuzează de procesul de negocieri cu scopul de a continua ocupația militară și anexarea teritoriilor Azerbaidjanului. Armenia face tot posibilul pentru a distrage atenția de la discuțiile despre subiecte importante și se concentrează pe probleme tehnice.
În acest moment, formatul procesului de negocieri a fost deja stabilit. Părțile aflate în conflict sunt Armenia și Azerbaidjan. Conform dreptului internațional, prezența forțelor armate armene pe teritoriile ocupate din Azerbaidjan determină responsabilitatea Armeniei ca parte la conflict. Și faptul că s-a creat un regim ilegal pe teritoriul ocupat al Azerbaidjanului nu îi dă dreptul de a fi participant la procesul de negociere.
Azerbaidjanul este angajat în procesul de negociere. Însă, negocierile nu pot continua pentru totdeauna. Ne așteptăm la planuri concrete, propuneri concrete din partea copreședinților cu privire la continuarea procesului de negociere pe fond, pentru a asigura eliberarea teritoriilor azerbaidjene de la ocupație și întoarcerea refugiaților azerbaidjeni la casele lor.
ISE: În acest punct în care se află relaţiile dintre Armenia şi Azerbaidjan, ar putea România să reuşească cu vreo iniţiativă?
Dr. Huseyn N. NAJAFOV: Înainte de a răspunde la această întrebare, aș dori să apreciez relațiile dintre țările noastre. România a recunoscut oficial independența de stat a Azerbaidjanului la 11 decembrie 1991 și a devenit prima țară europeană care a recunoscut independența țării noastre. Relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost stabilite la 19 iunie 1992. În urma vizitelor reciproce și fructuoase ale șefilor de stat din cele două țări, precum și a reprezentanților guvernului și parlamentului, reprezentanților comunității de afaceri, dezvoltarea relațiilor a crescut la nivelul parteneriatului strategic. „Declarația comună privind instituirea unui parteneriat strategic între Republica Azerbaidjan și România”, care este baza relațiilor dintre țările noastre, a fost semnată în 2009. Astfel, Azerbaidjanul a devenit singurul partener strategic al României în Caucazul de Sud, iar România – primul partener al Azerbaidjanului în UE. Ulterior, în 2011, cele două țări au semnat „Planul de acțiune comună pentru punerea în aplicare a parteneriatului strategic”, care a deschis orizonturi largi pentru dezvoltarea viitoare a relațiilor dintre țările noastre.
Ca urmare a pașilor constanți și chibzuiți din partea ambelor părți, între țările noastre s-au stabilit legături politice, socio-economice, culturale, umanitare, științifice și de altă natură. Cooperarea se dezvoltă dinamic atât în ​​sfera bilaterală, cât și în cea multilaterală. Azerbaidjanul joacă un rol special în diversificarea securității energetice a Europei. Ca și alte țări europene, România consideră Azerbaidjanul un partener cheie în regiune. Țările noastre colaborează strâns în organizații regionale și internaționale.
Legăturile culturale dintre cele două țări se extind. În 2006, la Baku a fost ridicat un monument al celebrului compozitor român George Enescu. Pe 24 septembrie 2007, Președintele Republicii Azerbaidjan, Excelența Sa Domnul Ilham Aliyev, în cadrul vizitei sale de lucru în România, a inaugurat bustul Liderului Național al Poporului Azerbaidjan, Heydar Aliyev, în Parcul Tei din București. Cartea „Renașterea Azerbaidjanului” a celebrului jurnalist Minodor Mitrică, dedicată istoriei Azerbaidjanului, realizărilor sale din timpul anilor de independență, a vieții și a activităților politice ale lui Heydar Aliyev, a fost publicată în română și engleză. Marele poet clasic azerbaidjan Mohammad Fuzuli, a fost tradus în limba română. Lucrările scriitorilor Anar, Cingiz Abdullayev, Elcin și poeziile lui Bahtiyar Vahabzade au fost traduse și publicate în limba română.
În 2019, Azerbaidjan și România au sărbătorit zece ani de la semnarea Acordului de parteneriat strategic între cele două țări. Una dintre prioritățile principale ale activității noastre este extinderea și aprofundarea relațiilor dintre țările noastre, precum și organizarea cooperării reciproce pentru a obține noi succese.
Cele de mai sus atestă nu numai nivelul ridicat al relațiilor azarbaidjano-române, ci și responsabilitatea care decurge din aceste relații și așteptările care decurg din această responsabilitate.
Partea română declară că poziția sa de principiu cu privire la soluționarea conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah, în cadrul suveranității, integrității teritoriale și inviolabilității granițelor recunoscute internațional din Republica Azerbaidjan rămâne neschimbată, iar această poziție a fost exprimată în mod repetat de oficialii români. De asemenea, partea română declară că este întotdeauna dedicată prevederilor Acordului de parteneriat strategic semnat între cele două țări, care subliniază că „Părțile susțin cu tărie o soluționare pașnică și timpurie a conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah, pe baza suveranității, integrității teritoriale și inviolabilității frontierelor recunoscute internațional, în conformitate cu principiile dreptului internațional, rezoluțiile relevante ale ONU și rezoluțiile și documentele OSCE „.
În primul rând, aș dori să remarc faptul că partea azerbaidjană apreciază foarte mult poziția principială a României cu privire la soluționarea conflictului armeano-azerbaijan, Nagorno-Karabah, în cadrul suveranității, integrității teritoriale și inviolabilității frontierelor recunoscute internațional ale Republicii Azerbaidjan. În același timp, recunoașterea faptului ocupației în legătură cu conflictul Nagorno-Karabah și, respectiv, a agresorului, dar și condamnarea ocupației atât la nivel bilateral, cât și la nivel internațional rămân așteptările părții azerbaidjene. Din punctul nostru de vedere, comunitatea internațională ar trebui să ofere un semnal clar Armeniei, ca țară agresoare, că schimbarea cu forța a frontierelor recunoscute internațional este inacceptabilă.
ISE: Pace sau război?
Dr. Huseyn N. NAJAFOV: Agresiunea Armeniei împotriva Azerbaidjanului se desfășoară deja de 30 de ani și nu pot exista tratative interminabile doar de dragul negocierilor. Statu-quo trebuie schimbat. Președinții coprezidării grupului Minsk au declarat în mod repetat că statu-quo nu este acceptabil. Există un agresor care a confiscat 20% din teritoriile Azerbaidjanului, iar victima acestei agresiuni este Azerbaidjanul …
Președintele Azerbaidjanului, Excelența Sa Domnul Ilham Aliyev, a declarat în repetate rânduri că Republica Azerbaidjan nu se va reconcilia niciodată cu ocupația armenească din Nagorno-Karabah și își va restabili integritatea teritorială cu orice preț.
Asigurarea păcii, securității și prosperității durabile în regiune în interesul ambelor popoare este posibilă numai după retragerea forțelor ocupante ale Armeniei de pe teritoriile ocupate din Nagorno-Karabah și din regiunile învecinate din Azerbaidjan, în conformitate cu cerințele rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și întoarcerea persoanelor strămutate intern la casele lor.