Genocidul din Hodjalî

În noaptea de 25 spre 26 februarie a anului 1992 în oraşul Hodjalî din regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjan s-a petrecut una dintre cele mai monstruoase tragedii ale secolului XX. Forţele armate ale Armeniei au şters acest oraş de pe faţa pământului cu ajutorul vehiculelor blindate şi al efectivelor militare cantonate în oraşul Hankendi, al regimentului motorizat de infanterie nr. 366, comiţând genocidul împotriva azerilor etnici.

Înainte de atac, seara pe 25 februarie oraşul a fost supus unui atac violent de focuri de tunuri şi artilerie grea. În consecinţă în jurul orei 5 în dimineaţa de 26 februarie Hodjalî a fost în totalitate cuprins de flăcări. Circa 2500 de hodjalenieni înconjuraţi de inamici, au părăsit oraşul în speranţa de a ajunge la centrul raional Agdam. Însă în decurs de o zi din 2500 de locuitori din Hodjalî care au părăsit oraşul şters de pe faţa pământului, au fost ucişi 613 de oameni, printre care 63 de copii, 106 de femei şi 70 de bătrâni, 8 familii au fost nimicite complet, 25 copii şi-au pierdut ambii părinţi, iar 130 - pe unul din părinţi. Printre cei 487 de persoane rănite de gloanţe inamice erau 76 de copii. 1275 de hodjalenieni au fost luaţi prizonieri, iar 150 au dispărut fără veste. Potrivit preţurilor actuale la 1 aprilie 1992, bunurile statului şi ale populaţiei au suferit pierderi în valoare de 5 miliarde de ruble.

Evenimentul petrecut este comemorat în Azerbaidjan şi în Turcia fraternă ca 'Genocidul din Hodjalî', 'Tragedia din Hodjalî'. În schimb în Armenia această operaţiune este definită prin termenii precum 'Lupta de la Hodjalî', 'Evenimentul de la Hodjalî'. Presa occidentală şi mondială preferă să utilizeze termenul ,,Genocidul din Hodjalî' (en. 'Khojaly Massacre', fr. 'Massacre de Khodjaly').

Oraşul Hodjalî cu populaţia de 7 mii de oameni se afla la 10 kilometri spre sud-est de Hankendi, pe versantul muntos Karabah, pe drumurile Agdam-Şuşa şi Askeran-Hankendi. Singurul aeroport din Karabah de asemenea se află în Hodjalî. Interesele principale ale armenilor de asemenea au fost trezite de poziţia sa strategică. Hodjalî este spaţiul istoric unde au locuit oamenii, acolo şi în prezent se găsesc monumente istorice străvechi. În apropiere de Hodjalî se află monumentele culturii Hodjalî-Ghedebei, aparţinând secolelor XIV-VII î.e.n. Aici au fost găsite morminte - cripte din piatră, gorgane şi necropole ce aparţin ultimei perioade din epoca de bronz şi perioadei de început a epocii de fier. În plus, aici se găsesc monumente de arhitectură - mormântul circular (anii 1356-1357) şi mormântul (secolul XIV). Pe parcursul căutărilor arheologice au fost găsite diverse obiecte de decor din piatră, bronz şi os, ustensile din lut şi altele. Pe una dintre mărgele găsite a fost gravat numele regelui asirian Adadnerarin (anii 807-788 î.e.n.).

Populaţia se ocupa în principal cu viticultura, creşterea animalelor, apicultura şi cultivarea plantelor. În oraş funcţiona fabrica de textile, 2 şcoli generale şi 2 şcoli gimnaziale. În legătură cu evenimentele care au avut loc în ultimii ani în oraş de asemenea au fost instalate 54 de familii de turci-meshetini exilaţi din Fergana (Uzbekistan), precum şi familii de azeri alungate din Armenia şi Hankendi. Ulterior, partea armeană a recunoscut că obiectivele principale ale formaţiunilor armate armene constau în distrugerea capului de pod din Hodjalî, eliberarea drumului Askeran-Hankendi care trece prin această localitate şi ocuparea aeroportului.

Hodjalî se afla sub blocadă din luna octombrie a anului 1991. Din data de 30 octombrie au fost blocate toate drumurile de acces către oraş, iar singurul mijloc de transport rămânea elicopterul. Ultimul elicopter a aterizat în Hodjalî pe 28 ianuarie 1992. După ce în cerul de deasupra lui Susa a fost doborât elicopterul civil cu peste 40 de azeri aflaţi la bordul acestuia, legătura aeriană cu Hodjalî de asemenea a fost întreruptă. Din data de 2 ianuarie oraşul a rămas fără energie electrică. Locuitorii oraşului Hodjalî supravieţuiau şi se apărau numai prin eroismul şi curajul apărătorilor locali. Hodjalî era apărat de luptătorii detaşamentului local de autoapărare, înarmaţi, în principal, cu automate şi puşti de vânătoare, de forţele miliţiei locale şi de soldaţii Armatei Naţionale. Începând cu a doua jumătate a lunii februarie, Hodjalî a fost încercuit de formaţiunile armate armene şi zilnic era supus focurilor de tunuri şi de artilerie grea, atacurilor forţelor armene.

Pregătirea pentru atacul asupra Hodjalî a început seara pe 25 februarie cu aducerea tehnicii militare a regimentului 366 pe poziţii de luptă. Atacul asupra oraşului a început după tragerea timp de două ore cu tunuri, tancuri şi arme antiaeriene de tip 'Alazani'. Deoarece atacul asupra lui Hodjalî era dus din trei direcţii, populaţia era nevoită să fugă către Askeran. În scurt timp a devenit evident că acesta a fost un truc insidios. În apropierea satului Nahcivanik formaţiunile armate armene au blocat drumul şi i-au suspus pe oameni focului necruţător. Majoritatea oamenilor, slăbiţi şi istoviţi, a fost nimicită cu deosebită cruzime pe trecătorile montane înzăpezite şi în păduri, de către formaţiunile armate armene exact pe câmpia Askeran-Nahcivanik.

Aceste evenimente au coincis în timp cu vizita în regiune a ministrului de externe din acea perioadă al Republicii Islamice Iran Ali Akbar Velayati, venit cu misiune de mediere. Pe 25 februarie el s-a întâlnit cu preşedintele Azerbaidjanului, iar pentru 27 februarie şi-a programat vizita în Karabah, iar apoi în Armenia. În legătură cu aceasta prin acordul părţilor din 27 februarie până la 1 martie a fost declarată încetarea focului pentru trei zile. Însă armenii au ignorat această înţelegere, nerespectând promisiunile făcute. O situaţie asemănătoare a avut loc şi pe 12 februarie, când misiunea Consiliului de securitate şi cooperare în Europa a sosit în Karabah în scopul de a afla care este situaţia şi de a analiza aspectele de reglementare a conflictului. După aceea misiunea trebuia să facă vizite în Erevan şi Baku. Însă chiar pe 12 februarie formaţiunile armate armene au ocupat şi au ars satele Malîbeili şi Guşciular din raionul Şuşa. Numai în satul Malîbeili au fost ucişi, răniţi şi luaţi ostatici 50 de oameni.

În acele zile forţele azere nu au reuşit să ajungă în ajutorul locuitorilor Hodjalî, a fost chiar imposibilă ridicarea cadavrelor celor ucişi. Dar în acelaşi timp armenii în elicoptere, în grupuri speciale îmbrăcate în halate albe de camuflaj efectuau căutările oamenilor ascunşi în păduri, luau ostatici şi îi torturau pe cei găsiţi.

Pe data de 28 februarie, grupul în componenţa căruia se aflau de asemenea şi ziariştii locali, a reuşit cu două elicoptere să ajungă la locul unde au fost ucişi azerii.

Tabloul care li s-a deschis i-a oripilat - câmpia era presărată cu cadavre. Cu toate că a fost asigurată acoperirea pe cale aeriană cu cel de al doilea elicopter, sub focul puternic din partea armenilor, s-a reuşit ridicarea doar a patru cadavre. Pe 1 martie în prezenţa ziariştilor locali şi străini aflaţi la locul faptei a fost constatat un tablou mult mai monstruos. Cadavrele au fost scalpate, li s-au tăiat urechile şi alte organe, li s-au scos ochii, acestea prezentau multiple răni prin înjunghiere şi împuşcare, aceştia au fost striviţi de tancuri şi arşi.

Din raportul Centrului de apărare juridică 'Memorial': 'Hodjalî a fost înconjurat de formaţiunile armate armene, în principal din toamna anului 1991. Iar după retragerea Forţelor militare din Nagorno Karabah; acesta se afla în blocadă totală. Din ianuarie 1992 Hodjalî nu a mai fost alimentat cu energie electrică. Pe 25 februarie 1992 a început atacul formaţiunilor armate armene asupra lui Hodjalî. În atac, cu suportul tehnicii blindate, al maşinilor de luptă, infanteriei şi tancurilor, au participat unităţile armatei naţionale de eliberare din Arţah. Mai mult de atât, după cum declară toţi refugiaţii din Hodjalî, în atacul asupra oraşului de asemenea au participat militarii regimentului 366 dintre care unii au invadat oraşul. Pe 25 februarie începând cu ora 23 a fost declanşat bombardamentul lui Hodjalî cu tunurile. De la bun început au fost lichidate cazarma şi punctele de apărare aflate în zona rezidenţială. Unităţile de infanterie au invadat oraşul pe 26 februarie, între orele 1 şi 4. Ultimul punct de apărare a fost lichidat la ora 7. În urma bombardamentului oraşului au fost distruse volume nespecificate de bunuri ale populaţiei civile. Observatorii de la 'Memorial' au chestionat în Agdam şi Baku 60 de persoane care au fugit din Hodjalî în timpul atacului asupra oraşului. Dintre cei chestionaţi numai unul a spus că ştia despre 'coridor'. Populaţia care fugea prin acest 'coridor' pe terenul adiacent raionului Agdam, a ajuns sub bătaia focurilor, în urma cărora au fost omorâţi mulţi oameni. În acel moment, când oraşul a fost ocupat de formaţiunile armate armene, acolo se aflau 300 de civili, printre care 86 de turci-meshetini. După informaţiile primite din ambele părţi, pe 3 martie 1992, părţii azere i-au fost predaţi aproximativ 700 de locuitori din Hodjalî luaţi ostatici chiar în oraş şi pe drumul spre Agdam. În mare parte aceştia erau femei şi copii. Şeful izolatorului de detenţie temporară, majorul Khaciaturian, nu a permis nici câteva minute de discuţie cu ostaticii între patru ochi. Locuitorii Hodjalî care au fugit din oraş nici nu au putut să-şi ia lucrurile necesare. Locuitorii scoşi din Hodjalî de către trupele armene de asemenea nu au luat nimic din bunurile sale. Observatorii de la 'Memorial' au fost martorii jafului necontrolat ce s-a dezlănţuit în oraş şi care nu era oprit de nimeni.

Pe porţile multor case erau înscrise numele noilor proprietari. În cursul operaţiunii militare de ocupare a Hodjalî împotriva populaţiei civile a oraşului au fost comise acte de violenţă în masă. Informaţia despre existenţa 'coridorului liber' nu a fost adusă la cunoştinţa majorităţii populaţiei din Hodjalî. Masacrarea în masă a populaţiei civile în 'coridorul liber' şi pe teritoriul adiacent nu poate fi justificată în nici un fel'.

Câteva cuvinte despre regimentul 366 monitorizat de infanterie. Acest regiment de mai multe ori a luat parte în bombardamentele asupra Susa, Hodjalî şi satelor azere. Declaraţiile militarilor plecaţi din regiment confirmă acest fapt şi creează imaginea despre starea morală şi relaţiile din cadrul unităţii militare. Retragerea urgentă a regimentului 366 din Hankendi de asemenea confirmă participarea acestuia la evenimentele din Hodjalî.

Centrul de protecţie juridică 'Memorial' confirmă că acţiunile formaţiunilor armate armene împotriva populaţiei civile din timpul atacului asupra Hodjalî în mod radical contravin Convenţiei de la Geneva, precum şi următoarelor articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10.12.1948):

- Articolul 2. Fiecare indiferent de limbă,... religie,... naţionalitate şi din alte cauze deţine toate drepturile şi libertăţile susţinute de prezenta declaraţie.

- Articolul 3. Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, libertate şi la securitatea persoanei sale.

- Articolul 5. Sunt interzise acţiunile umilitoare pentru onoarea persoanei care depăşesc limitele umanităţii, de asemenea tratamente crude.

- Articolul 9. Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.

- Articolul 17. Orice persoană are dreptul la proprietate şi nu poate lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa.

Acţiunile forţelor armate în mod radical contravin Declaraţiei privind protejarea femeilor şi copiilor în situaţii extreme şi în timpul conflictelor militare (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 14.12.1948).

Actul de genocid împotriva locutorilor Hodjalî a devenit o nouă etapă în politica de purificare etnică dusă de Republica Armenia în timpul ocupaţiei regiunii Nagorno-Karabah. Scopul acestei faptei criminale urmărea intimidarea populaţiei civile care s-a ridicat în apărarea pământurilor natale, înfrângerea hotărârii de a lupta, şi de asemenea, tensionând situaţia politică din ţară, facilitarea ocupării pământurilor azere. Forţele militare ale Armeniei care au beneficiat din partea unor ţări de ajutor militar în cantităţi considerabile, în scurt timp au finalizat ocuparea regiunii Nagorno-Karabah din Azerbaidjan, care nu a izbutit să-şi revină după tragedia din Hodjalî, şi au trecut la realizarea planurilor de ocupare a zonelor învecinate.

La 25 februarie 1995 în discursul său de la moscheea Tezepir marele lider a spus: 'Evenimentele de la Hodjalî au arătat din nou că armenii au pornit pe calea atrocităţilor care constă nu doar în a râvni pământurile Azerbaidjanului, ci în a ocupa teritoriile noastre, dar şi în a săvârşi genocidul împotriva poporului nostru. Acest fapt în mod evident s-a manifestat în evenimentele de la Hodjalî. În acea noapte cumplită o baionetă a fost înfiptă în inima poporului azer. Această baionetă ne chinuieşte şi în ziua de azi. Rana aceasta încă nu s-a închis, nu s-a vindecat, rana aceasta va rămâne pentru totdeauna în inima noastră.

Genocidul de la Hodjalî, agresiunile, violenţele armenilor împotriva poporului azer, aplicarea de către ei împotriva oamenilor a celor mai perverse metode, au intrat şi vor intra în istoria omenirii. Cei care au murit, au pierit în acea noapte, în acele zile sunt cetăţenii dragi ai Azerbaidjanului, ei şi-au sacrificat viaţa în numele integrităţii teritoriale a republicii, au devenit martiri în lupta de eliberare naţională a poporului azer. Moartea lor tragică şi martiriul demonstrează eroismul, rezistenţa şi curajul poporului azer.

La 1 martie 1994 liderul naţional al poporului azer Heydar Aliyev a emis un Ordin special în legătură cu genocidul de la Hodjalî. Prin Ordonanţa lui Milli Majlis a Republicii Azerbaidjan data de 26 februarie a fost declarată 'Ziua genocidului de la Hodjalî şi de doliu naţional', despre care au fost anunţate toate organizaţiile internaţionale. La 25 februarie 1997 Preşedintele Republicii Azerbaidjan a semnat Ordinul 'Despre declararea momentului de reculegere în memoria victimelor genocidului de la Hodjalî', şi pe data de 26 februarie a fiecărui an la ora 17.00 este onorată memoria victimelor genocidului printr-un momentul de reculegere.

În conformitate cu Convenţia 'Pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid' din 9 decembrie 1948, poporul azer are toate motivele legale pentru a iniţia la Curtea Internaţională a ONU acţiunea împotriva Republicii Armenia. Lumea trebuie să ştie că această crimă a fost îndreptată nu doar împotriva poporului azer, ci şi întregii umanităţi. Mulţi dintre cei care în prezent ocupă funcţii de stat importante în Armenia, trebuie să facă astfel încât vinovaţii de genocidul săvârşit să răspundă în faţa justiţiei internaţionale. Crima nu trebuie să rămână nepedepsită. Agresiunea militar-politică din partea Armeniei trebuie să fie condamnată de comunitatea globală. Organizaţiile internaţionale, parlamentele statelor mondiale trebuie să dea crimei de război săvârşite de către Armenia pe pământurile azere - genocidului de la Hodjalî, aprecierea politico-legală internaţională ca unui act veritabil de genocid.