20 ianuarie 1990 – zi de doliu naţional în Azerbaidjan

Data de 20 ianuarie a devenit simbolul voinţei de neclintit şi a disponibilităţii poporului azer pentru sacrificiu în numele independenţei şi al libertăţii naţionale.

În ziua de 20 ianuarie 2020, Azerbaidjan marchează 30 de ani de la intrarea în Baku a trupelor Armatei Sovietice, intrare care a generat numeroase victime în rândul populaţiei civile.Data de 20 ianuarie a devenit simbolul voinţei de neclintit şi a disponibilităţii poporului azer pentru sacrificiu în numele independenţei şi al libertăţii naţionale.

În ziua de 20 ianuarie 2020, Azerbaidjan marchează 30 de ani de la intrarea în Baku a trupelor Armatei Sovietice, intrare care a generat numeroase victime în rândul populaţiei civile.

Ziua de 20 ianuarie este zi de doliu naţional în Azerbaidjan.

Istoric

În noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1990, la indicaţiile conducerii de atunci a URSS, în Baku au intrat 35 de mii de soldaţi. Conducerea sovietică încerca să salveze regimul comunist din Azerbaidjan şi să înăbuşe mişcarea de eliberare naţională.

Înainte de intrarea trupelor armate în Baku au avut loc demonstraţii în semn de protest la adresa pasivităţii conducerii republicane şi sovietice faţă de încălcarea suveranităţii Azerbaidjanului în regiunea Nagorno-Karabah şi atacul trupelor armene cu complicitatea trupelor armate sovietice efectuat asupra populaţiei azere din Regiunea Nagorno-Karabah şi raionul Hanlar, situat lângă aceasta.

Demonstranţii au cerut demisia prim-secretarului CC al Partidului Comunist Azer, Abdulrahman Vezirov, şi suprimarea activităţii separatiştilor în regiunea Autonomă Nagorno-Karabah. În noaptea de 20 ianuarie trupele armate au intrat în Baku. În urma acestei operaţiuni a trupelor sovietice au fost ucişi 137 de civili, şi au fost rănite peste 700 persoane.

Ziua de 20 ianuarie este zi de doliu naţional în Azerbaidjan.

Istoric

În noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1990, la indicaţiile conducerii de atunci a URSS, în Baku au intrat 35 de mii de soldaţi. Conducerea sovietică încerca să salveze regimul comunist din Azerbaidjan şi să înăbuşe mişcarea de eliberare naţională.

Înainte de intrarea trupelor armate în Baku au avut loc demonstraţii în semn de protest la adresa pasivităţii conducerii republicane şi sovietice faţă de încălcarea suveranităţii Azerbaidjanului în regiunea Nagorno-Karabah şi atacul trupelor armene cu complicitatea trupelor armate sovietice efectuat asupra populaţiei azere din Regiunea Nagorno-Karabah şi raionul Hanlar, situat lângă aceasta.

Demonstranţii au cerut demisia prim-secretarului CC al Partidului Comunist Azer, Abdulrahman Vezirov, şi suprimarea activităţii separatiştilor în regiunea Autonomă Nagorno-Karabah. În noaptea de 20 ianuarie trupele armate au intrat în Baku. În urma acestei operaţiuni a trupelor sovietice au fost ucişi 137 de civili, şi au fost rănite peste 700 persoane.

Muniţia a trecut prin baricadele vii formate din locuitorii oraşului Baku, care au crezut că soldaţii nu vor îndrăzni să treacă peste populaţia neînarmată. În seara de 19 ianuarie o unitate Alfa a întrerupt alimentarea cu energie a Televiziunii Azere, iar populaţia nu a avut posibilitatea să urmărească programele Televiziunii azere şi Unionale.

Populaţia a aflat despre instituirea situaţiei de urgenţă abia în dimineaţa zilei de 20 ianuarie după cucerirea oraşului de către trupele Armatei Sovietice, prin intermediul manifestelor distribuite din elicopterele militare. În acest caz, ordinul de instituire a situaţiei de urgenţă era motivat prin solicitarea corespunzătoare făcută de conducerea republicii.

Totuşi, preşedintele de atunci al prezidiului Consiliului Suprem din Azerbaidjan, Elmira Gafarova, a declarat că conducerea Azerbaidjanului nu a adresat o astfel de rugăminte şi nu şi-a dat acordul pentru intrarea trupelor armate.

După intrarea trupelor armate a început represiunea membrilor activi ai opoziţiei. Cu toate acestea, în data de 22 ianuarie, în ciuda situaţiei de urgenţă, cca. 1 milion de persoane au asistat la funeraliile victimelor. Victimele acestei operaţiuni punitive au fost numite martiri – inocenţi ucişi fără a avea vreo vină. Sicriele au fost conduse pe jos în Parcul Deasupra Muntelui. Din acea zi parcul poartă numele de Aleea Martirilor.

Aceste evenimente au intrat în istoria Azerbaidjanului sub numele de Ianuarie Negru.

În fiecare an, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie zeci de mii de oameni se îndreaptă spre Aleea Martirilor pentru a onora memoria victimelor acelor zile tragice. La ceremonie asistă şefi de stat, reprezentanţi ai corpului diplomatic.

În semn de doliu, circulaţia rutieră se opreşte în Baku, navele din portul Baku pornesc sirenele. În moscheile din ţară au loc ceremonii de comemorare a victimelor din ianuarie negru.

Aflat la Moscova în acele zile de ianuarie, în poziţia de activist politic căzut în dizgraţie, Heydar Aliyev, a declarat în reprezentanţa Azerbaidjanului: Referitor la evenimentele care au loc în Azerbaidjan, consider că acestea sunt acţiuni ilegale, străine democraţiei, care contravin totalmente principiilor umanismului şi ale construirii în ţara noastră a unui stat de drept.

Dacă la începutul complicaţiilor apărute în Nagorno-Karabah ar fi fost luate măsurile necesare, în primul rând de către conducerea superioară de partid a ţării, nu am fi asistat în prezent la escaladarea tensiunilor şi a pierderilor, care au loc deja şi de o parte şi de cealaltă pe parcursul acestor doi ani, nici la această operaţiune armată care a avut loc în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1990, care s-a soldat cu victime omeneşti. …Sigur că de acest lucru este vinovat acum, în special, fostul prim-secretar al CC al Partidului Comunist Azer – Vezirov.

În perioada în care a ocupat această funcţie înaltă, el nu a făcut nimic pentru stabilizarea situaţiei din Azerbaidjan. Dimpotrivă, prin acţiunile sale incorecte, stilul de lucru inadecvat, manevre politice nepotrivite şi-a înstrăinat propriul popor, nu a avut nici un fel de autoritate, a creat o prăpastie între popor şi propria persoană…

Consider că au existat rezerve pentru reglementarea politică a situaţiei din Azerbaidjan. Însă conducerea Azerbaidjanului, precum şi înalta conducere politică a ţării nu au fructificat aceste oportunităţi ….

Discursul acestuia în reprezentanţa Azerbaidjanului de la Moscova a reprezentat pentru acele vremuri o provocare fără precedent a puterii şi ar fi putut crea mari neplăceri pentru propria persoană şi pentru membrii familiei sale.

Venind la putere în Azerbaidjan în anul 1993, Heydar Aliyev – Liderul National al Poporului Azer a depus mari eforturi pentru refacerea stabilităţii şi a democraţiei în republică, reuşind în anul 1994 încetarea acţiunilor armate din zona conflictului armeano-azer din Nagorno-Karabah.

Această situaţie a oferit poporului azer ocazia de a-l numi salvatorul său, iar data de 15 iunie 1993, când prin voinţa poporului acesta a sosit în Baku şi a prezidat Adunarea Naţională (Milli Mejlis), este cunoscută ca fiind Ziua Salvării Naţionale.