31 martie - Ziua Genocidului azerbaidjenilor

Politica de genocid urmată de șoviniștii armeni împotriva poporului nostru datează din secolul al XVIII-lea. În acea perioadă, Rusia țaristă, extinzându-și posesia către Caucazul de Sud, a folosit armenii ca mijloc pentru a-și atinge obiectivele, promițându-le crearea unui stat armean în Caucaz. La 10 noiembrie 1724, prin decretul lui Petru I, a fost prescris să se creeze condiții adecvate pentru așezarea armenilor în teritoriile ocupate - în Baku și în alte locuri. Profitând de această ocazie, armenii, care au decis să-și construiască statul pe pământurile istorice ale țării noastre, au reparat atrocitățile monstruoase împotriva azerbaidjenilor, folosind vechiul și perfidul lor plan. La anumite intervale, dar sistematic și intenționat, armenii au pus în aplicare premeditate politică a genocidului, în urma căreia mii de azerbaidjeni nevinovați au fost uciși brutal, casele lor au fost arse iar proprietățile furate.

În ciuda numărului mic de armeni stabiliți în Azerbaidjan, cu ajutorul patronilor, au reușit totuși să creeze o unitate administrativ-teritorială. Aceasta a pus bazele unei politici de exterminare a azerbaidjenilor și a expulzării lor din țările ancestrale. Obsedați de ideea „Armeniei Mari”, armenii nu au ezitat să jongleze cu frenezie faptele istorice și să denatureze istoria Azerbaidjanului. Inspirati de permisivitate, de invenții odioase, călăii armeni au comis crime chiar mai sofisticate și fără milă în secolul XX. Atrocitățile armene începute la Baku în scurt timp au măturat tot Azerbaidjanul. Sute de așezări au fost distruse, mii de azerbaidjeni au fost uciși fără milă.

Primul masacru al azerbaidjanilor din secolul XX a fost realizat de armeni, obsedați de ideea „Armeniei Mari” în 1905-1907. La acea vreme, mii de azerbaidieni au fost brutal exterminați în Baku, Nakhchivan, Zangezur, Irevan și alte regiuni istorice din Azerbaidjan. Din decembrie 1917 până în martie 1918, 197 de sate au fost distruse sub conducerea lui Andranik și participarea activă a forțelor armene, inclusiv 32 de sate în județul Irevan, 84 în județul Echmiadzin, 84, 7 în județul Nor Bayazid. Unii rezidenți au fost uciși, în timp ce alții au fost expulzați cu forța din casele lor. Proprietatea lor a fost jefuită, iar casele lor au fost transformate în ruine.

După Revoluția din octombrie 1917, armenii au continuat să-și realizeze revendicările teritoriale sub drapelul bolșevicilor. În martie 1918, Stepan Shaumyan a fost numit comisar extraordinar al Caucazului și trimis la Baku. De atunci, ascunzându-se în spatele sloganului „Lupta împotriva elementelor anti-revoluționare”, comuna Baku, sub conducerea Shaumyan-ului Dashnak-Bolșevic, a început să implementeze în orașul Baku un plan mișelesc de curățare etnică a azerbaidjenilor.

Vorbind despre genocidul azerbaidjenilor, de regulă, înseamnă masacrul din martie 1918 al armenilor puternic înarmați din Baku, Shamakhi, Guba, Goychay, Kurdamir, Salyan, Lankaran și alte regiuni.

În perioada 30 martie - 3 aprilie 1918 în Baku și în diferite regiuni din provincia Baku, precum și în Karabakh, Nakhchivan, Shamakhi, Guba, Khachmaz, Lankaran, Salyan, Zangezur și alte zone, trupele Baksovet și unitățile armate Dashnak au comis genocidul azerbaidjenilor, victimele căruia, conform cifrelor oficiale, au fost zeci de mii de compatrioți, care au fost uciși pe baza ostilității etnice și religioase, au fost distruse așezări, monumente istorice, moschei și cimitire.

În data de  31 martie 1918 a început un masacrul azerbaidjenilor la Baku. Carnajul azerbaidjenilor pașnici a implicat 6 mii de soldați Baksovet și un detașament armat de patru mii de oameni din partidul Dashnaktsutyun. Timp de trei zile, formațiunile armate, cu ajutorul bolșevicilor, au zdrobit casele azerbaidjenilor, ucigându-i pe toți - tineri și bătrâni. În 1925, un martor al acelor zile groaznice, un german pe numele Kulner a descris evenimentele de la Baku: „Armenii, pătrunzând în cartierele musulmane (azerbaidjene), i-au ucis pe toți la rând, tăiați cu sabii, călcați cu baionete. 87 de cadavre ale azerbaidjenilor, extrase la câteva zile după masacru, dintr-o groapă, aveau urechile, nasurile, stomacul deschise și organele genitale tăiate. Armenii nu au cruțat copiii și nici nu i-au cruțat pe bătrâni. ”

După proclamarea ADR, o atenție specială a fost acordată studiului evenimentelor din martie 1918. Pentru a investiga această tragedie la 15 iulie 1918, Comisia extraordinară de anchetă a fost constituită de Consiliul de Miniștri. Din materialele create de guvernul ADR al Comisiei extraordinare de investigații, rezultă că acești călăi armeni comîțând genocidul azerbaidjenilor, au ucis aproximativ 8 mii de civili doar în Shamakha. În județul Javanshir, împreună cu populația, 28 de sate au fost distruse complet, în județul Jabrail - 17 sate. În apropiere de Gyumra, armenii au făcut o embuscadă, ucigând 3 mii de imigranți, în special femei, copii și vârstnici. Grupuri armate armene au ars mai multe sate din județul Nakhchivan, au distrus 115 sate azerbaidjene din județul Zangezur, ucigând 3257 bărbați, 2276 femei și 2196 copii. În total, 10068 de azerbaidjeni au fost uciși sau condamnați în județul Zangezur, iar 50.000 de azerbaidjeni au devenit refugiați. 135 mii de azerbaidjeni au fost uciși în provincia Irevan - locuitorii a 199 de sate au șterși de pe fața pământului. Forțele armate armene s-au îndreptat cu repeziciune în Karabah, în anii 1918-1920. 150 de sate au fost distruse în partea muntoasă, iar populația lor a fost distrusă.

Prin decizia guvernului ADR din 31 martie 1919 și 1920 a fost marcată zi a de doliu național. De fapt, aceasta a fost prima încercare din istorie de a da o evaluare politică a genocidului azerbaidjenilor și ocuparea continuă a pământurilor noastre de mai bine de un secol.

La inițiativa liderului național Heydar Aliyev, a început studiul și raportarea către comunitatea mondială a realităților genocidului comis de armeni împotriva poporului nostru la 31 martie. Prin decretul semnificativ din punct de vedere istoric al lui Heydar Aliyev „Cu privire la genocidul azerbaidjenilor”, publicat pe 26 martie 1998, data de 31 martie a fost declarată  drept „Ziua genocidului azerbaidjenilor”. După aceea, s-au făcut lucrări importante pentru studierea acestei date, numeroase lucrări au fost scrise și traduse în limbi străine. Datorită cercetărilor efectuate în ultimii ani, au fost colectate multe fapte și documente noi. Locul înmormântărilor în masă găsit în Guba este rezultatul unuia dintre episoadele sângeroase ale acestei tragedii. În aprilie-mai 1918, numai în județul Guba au fost distruse complet 167 de sate. Un mormânt al victimelor genocidului comis la Guba a fost descoperit în data de 1 aprilie 2007 în timpul unor lucrări pe acest teritoriu. În 2009, Cabinetul de Miniștri a aprobat „Planul de măsuri pentru a perpetua memoria victimelor uciderii în masă în regiunea Guba” și a fost luată o decizie de a ridica un complex memorial la amplasamentul de mormânt și de a efectua lucrări de amenajare pe acest teritoriu. Pe 18 septembrie 2013, a avut loc deschiderea Complexului Memorial a Genocidului de la Guba. Pe parcursul cercetării, s-a constatat că nu numai azerbaidjenii au fost înmormântați fără milă în mormintele în masă, dar și lezghini, evrei, tati și reprezentanți ai altor grupuri etnice care locuiesc în Guba.

Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a semnat un ordin sub numărul 3587 din 18 ianuarie 2018 „La 100 de ani de la genocidul din 1918 al azerbaidjenilor”.