2020-05-29

Republica Democrată Azerbaidjan - prima Republică Parlamentară din Orientul musulman

Proclamarea Republicii Democrate Azerbaidjene (RDA) în data de 28 mai 1918 a fost unul dintre cele mai importante evenimente istorice din viața poporului azerbaidjan. RDA, care și-a stabilit drept scop construirea unei republici independente, libere, democratice, în doar douăzeci și trei de luni de existență, a restabilit identitatea națională a poporului nostru și din nou a recăpătat capacitatea de a-și determina de sine stătător soarta. Este important de menționat că „Declarația de independență”, semnată la 28 mai 1918, a confirmat dorința poporului azerbaidjan spre independență.

Republica Democrată Azerbaidjan a fost un exemplu al primei Republici Parlamentare din lumea turcică și islamică și a primului stat democratic, legal și laic. Primul șef al Guvernului interimar din Azerbaidjan a fost Fatali Khan Khoysky. Capitala RDA a fost declarată Ganja, din moment ce puterea din Baku aparținea bolșevicilor. Totuși, la 15 septembrie 1918, armata azerbaidjană a intrat în Baku și a eliberat orașul, ulterior, mutarea la Baku a Guvernului Republicii a devenit posibilă. Prima Republică Democrată din Orientul musulman cu onoare și-a îndeplinit complexa sarcină istorică. S-au format Parlamentul și Guvernul Azerbaidjanului, s-a format aparatul de stat, s-au stabilit granițele țării, s-a creat un steag, imn și o stema, s-a creat o armată națională, s-a acordat o atenție deosebită dezvoltării educației și culturii. A fost înființată prima Universitate din Azerbaidjan, s-a lucrat mult în acest sens, fapt de o importanță excepțională din punctul de vedere al istoriei gândirii sociale, deschizând calea progresului cultural al oamenilor în anii următori.

Republica Democrată Azerbaidjan, care s-a bazat pe principiile democrației și egalității oamenilor încă din primele zile ale existenței sale, a acordat tuturor cetățenilor aceleași drepturi. Femeile azerbaidjene, care au primit dreptul de a alege și de a fi alese mult mai devreme decât femeile din multe țări avansate ale lumii, au început să participe activ la viața socio-politică, socio-economică și științifico-culturală a țării tocmai în perioada Republicii Democrate Azerbaidjan.

În ianuarie 1919, o delegație RDA a fost trimisă la Conferința de Pace de la Paris, condusă de Președintele Parlamentului- Alimardan-bey Topchubashov. Scopul principal a fost acela de a obține recunoașterea internațională a Republicii Democratice Azerbaidjan ca stat suveran. Și datorită muncii grele depuse de delegație în condiții dificile, RDA a fost recunoscută de facto de comunitatea internațională. În același an, 1919, s-a înființat Ministerul Afacerilor Externe al RDA, iar data constituirii sale - 9 iulie, este sărbătorită ca Ziua Lucrătorilor din Diplomație.

Azerbaidjanul Independent de astăzi este succesorul Republicii Democrate Azerbaidjan. Ne dedicăm tuturor tradițiilor democratice ale Republicii Democratice Azerbaidjan și le urmăm. Cu toate acestea, trebuie menționat că la acea vreme au existat anumite dificultăți care nu au permis Azerbaidjanului să continue o politică complet independentă. Au fost și dificultăți economice, pierderi de terenuri, orașul nostru istoric Irevan a fost transferat Armeniei. Timp de 23 de luni de la existența sa, RDA nu a reușit să pună în aplicare toate ideile sale, dar statul nostru, întregul popor apreciază foarte mult activitățile Republicii Democrate Azerbaidjan.

Liderul național al poporului azerbaidjan, Heydar Aliyev, a declarat: "Ziua întemeierii primei Republici Democrate ne este dragă, de aceea am declarat-o Ziua Independenței de Stat din Azerbaidjan - Ziua Republicii, aceasta este sărbătoarea noastră națională."

La sfârșitul secolului al XX-lea, după restabilirea independenței țării, care și-a păstrat suveranitatea, liderul național, Heydar Aliyev, a luat măsuri decisive pentru a proteja statalitatea azerbaidjană și a instalat statornicie socio-politică în țară. Principala creație a Marelui Lider Heydar Aliyev este statul modern independent Azerbaidjan, care a pornit pe calea dezvoltării progresive.

Această politică a liderului național este continuată cu succes de președintele Ilham Aliyev. Semnarea de către șeful statului a Ordinului cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Republica Democrată Azerbaidjan, proclamat în țara noastră în anul 2018 drept „Anul Republicii Democrate Azerbaidjan” este o dovadă a atenției și a preocupării sale pentru istoria naționalității noastre.

 

 

 

Dr. Huseyn N. Najafov,

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar

al Republicii Azerbaidjan în România

https://www.agerpres.ro/ots/2020/05/28/republica-democrata-azerbaidjan-prima-republica-parlamentara-din-orientul-musulman--641492

Search in archive