.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
Agenția română de presă AGERPRES a publicat un articol despre conflictul Armeano-Azerbaidjan, Nagorno-Karabah
Articolul publicat, întitulat: „Azerbaidjan și Armenia se acuză reciproc de un atac la frontieră; Baku anunță doi morți din forțele azere” din 12.07.2020 conține fapte care nu sunt de încredere și dezinformează opinia publică românească.
În această privință, vreau să vă atrag atenția asupra faptelor istorice: Karabahul a fost întotdeauna o parte integrantă a tuturor entităților de stat care au existat pe teritoriul Azerbaidjanului încă din cele mai vechi timpuri, fiind importantul său centru politic, cultural și spiritual. Integritatea teritorială a Azerbaidjanului este recunoscută de întreaga lume, iar Nagorno-Karabah este parte integrantă a țării noastre.
Din punct de vedere istoric, în 1805, hanul Karabahului, Ibrahim Khan, a semnat un acord cu generalul Imperiului Rus, Tsitsianov. În baza acestui acord, hanatul azerbaidjan Karabah, ca stat independent, a trecut sub conducerea Imperiului Rus. Acest tratat a fost numit Tratatul de la Kurekchay. Conform altor tratate semnate în 1813 și 1828 – respectiv tratatele Gulistan și Turkmenchay, alte părți ale Azerbaidjanului au intrat în componența Imperiului Rus.
Apoi, în perioada în care Imperiul Rus s-a prăbușit, a fost creată Republica Democrată Azerbaidjan (RDA), iar unul dintre primele decrete RDA din 1918 a fost decizia de a transfera Irevanul (actualul Erevan) din Azerbaidjan în Armenia, care ulterior a devenit capitala sa. Populația azerbaidjană a Irevanului și a altor regiuni din actuala Armenie - peste 500 de mii de oameni au fost ulterior expulzați cu forța din locurile natale.
În 1921, când Azerbaidjanul era deja parte a URSS, Biroul Caucazian al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) a decis să păstreze Nagorno-Karabah în componența Azerbaidjanului. Să-l păstreze, nu să-l transmită, cum vor să-și imagineze unii istorici armeni. În 1923, Republica Socialistă Sovietică Azerbaidjană a emis un decret privind crearea Regiunii Autonome Nagorno-Karabah din cadrul Azerbaidjanului.
În urma agresiunilor militare din partea Armeniei în anii 1991-1994, armata armeană a ocupat 20 la sută din teritoriul Republicii Azerbaidjan – Nagorno Karabah și șapte județe adiacente- Lachin, Kalbadjar, Agdam, Fizuli, Djabrayil, Gubadlî și Zanghilan, precum și 13 sate din județul Terter, 7 sate din județul Gazah și un sat din județul Sadarak din Nahcivan. Peste un milion de azerbaidjeni au devenit refugiați și persoane strămutate intern, mai mult de 20 de mii de oameni au murit, 50 de mii de persoane au fost rănite sau au devenit invalide, 5 mii de persoane au dispărut fără urmă.Pe 12 mai 1994 s-a ajuns la un acord privind încetarea focului.
Cu privire la dreptul internațional, consider necesar să adăug că, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat patru rezoluții în legătură cu conflictul, cu numerele 822, 853, 874 și 884. În aceste rezoluții, Consiliul de Securitate al ONU condamnă utilizarea forței împotriva Azerbaidjanului, ocuparea teritoriilor azerbaidjene, atacurile asupra civililor și bombardarea localităților din Azerbaidjan. Rezoluțiile confirmă încă o dată faptul că Nagorno-Karabah și cele șapte regiuni adiacente ale Azerbaidjanului fac parte integrantă din Republica Azerbaidjan. De asemenea, rezoluțiile recunosc integritatea teritorială, suveranitatea și inviolabilitatea frontierelor Republicii Azerbaidjan. Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU subliniază de asemenea, inacceptabilitatea capturării teritoriilor prin forță și necesită retragerea completă și necondiționată a forțelor ocupante din toate teritoriile ocupate din Azerbaidjan. Numeroase documente adoptate de multe organizații internaționale subliniază necesitatea soluționării conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah, în cadrul integrității teritoriale a Azerbaidjanului.
În ceea ce privește agravarea actuală a situației de la granița de stat azerbaidjano-armeană, consider necesar să menționez că forțele armate ale Armeniei au încălcat în mod flagrant regimul încetării focului și au bombardat cu arme de artilerie pozițiile forțelor armate ale Azerbaidjanului în direcția Tovuz a frontierei de stat azerbaidjano-armene.
Atacul din partea Armeniei spre pozițiile forțelor armate azerbaidjene de la granița armeano-azerbaidjană folosind arme de artilerie este o altă provocare, un act de folosire a forței, a agresiunii.
Această provocare a forțelor armate armene ar trebui văzută ca o continuare a declarațiilor și acțiunilor efectuate recent de conducerea țării-agresoare, Armenia, vizând escaladarea tensiunii în regiune.
Astfel de acțiuni provocatoare ale Armeniei pun la îndoială semnificația negocierilor purtate prin medierea Grupului Minsk OSCE privind soluționarea conflictului armeano-azerbaidjan, Nagorno-Karabah. Prin aceste acțiuni, Armenia încearcă să implice țările terțe în conflict. Cu toate acestea, poziția comunității mondiale cu privire la politica de agresor a Armeniei este bine cunoscută.
Dr. Huseyn N. Najafov,
Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar
al Republicii Azerbaidjan în România
