Au trecut 105 de ani de la genocidul azerbaidjenilor din 31 martie 1918.

La 31 martie, Azerbaidjanul comemorează victimele masacrului comis de armeni și bolșevici în martie 1918. Peste 70 de mii de locuitori ai țării, printre care azerbaidjeni, lezghini, evrei, tați și reprezentanți ai altor naționalități, au devenit victime ale masacrului.

După ce Azerbaidjanul și-a câștigat independența, a devenit posibilă crearea unei imagini obiective a trecutului istoric al poporului azerbaidjan. Faptele care au fost clasificate în trecutul recent devin cunoscute, subiecte interzise sunt descoperite, iar evenimentele distorsionate anterior primesc evaluarea lor adevărată.

Genocidul împotriva poporului azerbaidjan, care a fost comis în mod repetat și nu a primit o evaluare politică și juridică de mulți ani, este una dintre paginile puțin studiate ale istoriei țării.

Tratatele Gulistan și Turkmanchay semnate în 1813 și 1828 au pus bazele pentru dezmembrarea poporului azerbaidjan și împărțirea teritoriilor noastre istorice, iar în etapa ulterioară a început procesul de înstrăinare a acestora. În scurt timp, Rusia țaristă a efectuat o relocare în masă a armenilor pe pământurile azerbaidjene.

În ciuda faptului că armenii relocați pe teritoriile hanatului Irevan, Nahcivan și Karabah erau o minoritate în comparație cu azerbaidjenii care trăiau acolo, ei au reușit totuși să realizeze, sub patronajul protectorilor lor, crearea unei unități administrative numită „regiune armeană”. Împărțirea teritorială artificială, de fapt, a creat condițiile expulzării azerbaidjenilor de pe pământurile lor, implementării unei politici de genocid împotriva poporului azerbaidjan. Pentru a pune în aplicare ideea „Marei Armenii”, a început falsificarea istoriei poporului armean pe pământurile azerbaidjene. Denaturarea istoriei Azerbaidjanului și a întregului Caucaz a fost o parte importantă a acestei activități.

Inspirați de ideea himerică de a crea o „Mare Armenie”, invadatorii armeni au comis masacre împotriva azerbaidjenilor în anii 1905-1907.

Masacrele comise de armeni care au început la Baku au cuprins Azerbaidjanul și satele azerbaidjene de pe teritoriul Armeniei de astăzi. Sute de localități au fost distruse, mii de azerbaidjeni au fost uciși cu brutalitate.

Profitând cu pricepere de Primul Război Mondial, de loviturile de stat din februarie și octombrie din Rusia din 1917, armenii au încercat și de aceasta data să-și realizeze intențiile insidioase. Din martie 1918, Comuna Baku, sub sloganul luptei contra-revoluționarilor, a implementat un plan de curățare a guberniei Baku de azerbaidjeni.

În acele zile, zeci de mii de civili din orașul Baku, precum și cei care făceau parte din gubernia Baku – Șamahî, Guba și alte orașe și județe, au fost uciși tocmai din cauza apartenenței lor etnice și religioase, teritorii locuite, monumente culturale, moschei și cimitire au fost distruse. Ulterior, naționaliștii armeni și mai brutali, au continuat faptele inumane, au comis masacre, jafuri și epurare etnică în Karabah, Zangezur, Nahcivan, Șirvan, Irevan și alte regiuni.

După înființarea Republicii Democratice Azerbaidjan, o atenție deosebită a fost acordată evenimentelor din martie 1918. La 15 iulie, Consiliul de Miniștri a adoptat o rezoluție privind înființarea unei Comisii Extraordinare de Anchetă care să investigheze această tragedie. Comisia a investigat genocidul din martie, în stadiu inițial, atrocitățile comise la Șamahî și crimele grave comise de armeni pe teritoriul guberniei Irevan. Pentru a aduce aceste realități în atenția comunității mondiale, a fost creată o structură specială în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Ziua de 31 martie a fost comemorată de de Republica Democrată Azerbaidjan în 1919 și 1920 ca Zi de Doliu Național. De fapt, aceasta a fost prima încercare de a face o evaluare politică a genocidului comis împotriva azerbaidjenilor și a procesului de ocupare a pământurilor noastre care a durat mai bine de un secol. Cu toate acestea, după căderea Republicii Democrate, acest proces a fost încheiat, investigarea până la capăt a evenimentelor și efectuarea unei evaluări politice și juridice a acestora au fost împiedicate. Abia 80 de ani mai târziu, în Decretul „Cu privire la genocidul azerbaidjenilor”, semnat de Președintele Republicii Azerbaidjan Heydar Aliyev la 26 martie 1998, aceste evenimente tragice au primit o evaluare politică adecvată, iar 31 martie a fost declarată „Ziua Genocidului Azerbaidjenilor”. Decretul spunea: „Toate tragediile din Azerbaidjan care au avut loc în secolele XIX-XX, însoțite de confiscarea pământurilor, au fost diferite etape ale politicii bine gândite și implementate sistematic de genocid împotriva azerbaidjenilor de către armeni. Au existat încercări de a da o evaluare politică doar unuia dintre aceste evenimente – masacrul din martie 1918. Republica Azerbaidjan, în calitate de succesor legal al Republicii Democratice Azerbaidjan, consideră că este de datoria sa de a face o evaluare politică a evenimentelor genocidului ca o continuare logică a deciziilor pe care RDA nu le-a putut implementa pe deplin”.

Liderul Național Heydar Aliyev a spus în legătură cu 31 martie – „Ziua genocidului azerbaidjenilor”: „Aducerea la cunoștință statelor lumii, organizațiilor internaționale influente, pe baza unor argumente și fapte reale, a adevărului despre genocidul comis împotriva poporului nostru, schimbarea ideilor false formate ca urmare a propagandei armene, realizarea unei evaluări politice și juridice, oricât de dificilă ar fi aceasta, trebuie să continue astăzi și în viitor ca o cauză onorabilă și sacră. Aceasta este datoria sacră a generației actuale față de memoria victimelor genocidului”.

Datorită cercetărilor efectuate în ultimii ani în acest domeniu, au fost adunate numeroase probe și documente noi. Mormântul comun descoperit în orașul Guba este una dintre mărturiile sângeroase ale acestei tragedii. În aprilie-mai 1918, numai în regiunea Guba au fost complet distruse 167 de sate. Locul de înmormântare asociat cu genocidul de la Guba a fost descoperit pe 5 aprilie 2007 în timpul lucrărilor agricole în această zonă. În 2009, prin ordin al Cabinetului de Miniștri, a fost aprobat „Planul de măsuri pentru perpetuarea memoriei victimelor masacrului din regiunea Guba”, s-a luat decizia ridicării unui complex memorial pe teritoriul unde a fost descoperit mormântul comun, și pentru a efectua lucrări de amenajare aici. Din iulie 2007, personalul Institutului de Arheologie și Etnografie al Academiei Naționale de Științe din Azerbaidjan a început lucrări de cercetare la scară largă a gropilor comune, care s-au încheiat în septembrie 2008. În urma studiului, s-a constatat că înmormântarea este legată de genocidul comis în 1918 de către armeni împotriva populației pașnice locale. În urma lucrărilor de cercetare, în morminte au fost găsite rămășițele a peste 400 de corpuri umane. Peste 50 dintre ei aparțin copiilor, peste 100 aparțin femeilor, restul sunt în mare parte bărbați în vârstă. S-a stabilit că nu numai azerbaidjeni, ci și lezghini, evrei, tați și reprezentanți ai altor grupuri etnice care trăiau compact în Guba au fost uciși fără milă și îngropați în gropile comune.

Armenii, care au folosit sovietizarea Transcaucaziei în scopurile lor murdare, în 1920 au declarat Zangezur și o serie de alte teritorii ale Azerbaidjanului teritoriul RSS Armene.

În perioadele ulterioare, pentru a extinde în continuare politica de deportare a azerbaidjenilor care locuiau pe aceste teritorii, s-au folosit noi metode. Pentru aceasta, armenii, la nivel de stat au obținut adoptarea unei rezoluții speciale a Consiliului de Miniștri al RSS din 23 decembrie 1947 „Cu privire la strămutarea fermierilor colectivi și a altor cetățeni din RSS Armeană în câmpia Kura-Araz al RSS Azerbaidjan” și deportarea în masă a azerbaidjenilor de pe pământurile lor istorice în 1948-1953.

Naționaliștii armeni, cu ajutorul mijlocitorilor lor, au început o campanie de agresiune morală în masă împotriva poporului azerbaidjan în anii 1950. În cărți, reviste și ziare distribuite în mod regulat în fosta Uniune Sovietică, ei au încercat să demonstreze că poporul armean aparținea celor mai rafinate exemple de cultură națională azerbaidjană, moștenire clasică și monumente arhitecturale. În același timp, încercările de a crea o imagine negativă a azerbaidjenilor din întreaga lume au devenit mai frecvente. Armenii au creat imaginea „poporului armean sărman și sărac” și au denaturat în mod deliberat evenimentele care au avut loc în regiune la începutul secolului. Astfel, cei care au comis genocidul împotriva azerbaidjenilor înșiși au fost prezentați drept victime ale genocidului.

La începutul secolului trecut, azerbaidjenii, fiind supuși persecuțiilor în masă, au fost expulzați din orașul Irevan, actualmente Erevan, și din alte regiuni ale Armeniei, unde majoritatea populației era azerbaidjană. Drepturile azerbaidjenilor au fost încălcate grav de armeni, au fost create obstacole pentru a primi educație în limba lor maternă și au fost efectuate represiuni. Numele istorice ale satelor azerbaidjene au fost schimbate, a avut loc un proces de denaturare a toponimiei, care nu are analogi în istorie – înlocuirea toponimelor vechi azerbaidjene cu nume moderne.

După formarea a trei Republici Suverane în Transcaucazia, grație acțiunilor aliaților, teritoriul Armeniei a însumat 45.000 km² cu o populație de 1.510.000 de oameni (795.000 – armeni, 575.000 – musulmani, 140.000 – alte naţionalităţi). Nemulțumiți de acest lucru, dașnacii, obsedați de vechile idei naționaliste de a crea „Marea Armenie” în detrimentul pământurilor azerbaidjene și georgiene, au revendicat teritoriile Akhalkalaki și Borchali (care au devenit parte a Georgiei), Karabah, Nahcivan și partea de sud a provinciei Elizavetpol, care făceau parte din Azerbaidjan. Încercările de anexare cu forța a acestor teritorii au dus la războiul cu Georgia (decembrie 1918) și la o lungă luptă sângeroasă cu Azerbaidjan, în urma căreia populația zonelor în conflic a scăzut cu 10-30%, iar o serie de localități au fost literalmente șterse de pe fața pământului.

Ca urmare a genocidului comis în anii 1918-1920 de detașamentele de bandiți ale lui Andranik împotriva azerbaidjenilor, cea mai mare parte a populației de pe teritoriul actualei Armenie, adică care locuiește pe pământurile din vestul Azerbaidjanului, aproximativ 565 de mii de oameni, au fost uciși cu brutalitate sau alungaţi de pe pământurile strămoşilor lor.

Din cauza faptului că politica de genocid dusă împotriva poporului azerbaidjan nu a primit o evaluare politică și juridică, faptele istorice au fost denaturate în presa sovietică, iar opinia publică a fost dezorientată. Propaganda anti-azerbaidjană, realizată de armeni și intensificată la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, nu a fost evaluată în timp util de conducerea Azerbaidjanului.

Expulzarea a sute de mii de azerbaidjeni de pe pământurile lor istorice în etapa inițială a conflictului din Nagorno-Karabah, care a început în 1988, la fel, nu a primit o evaluare politică corectă în Azerbaidjan. Decizia ilegală a armenilor de a include Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah a Azerbaidjanului în RSS Armenească și îndepărtarea efectivă a acestei regiuni din subordinea Azerbaidjanului de către Moscova prin Comitetul de Administrare Specială a fost întâmpinată de către poporul azerbaidjan cu o serioasă nemulțumire și a fost nevoit să recurgă la acțiuni politice importante. Deși în timpul mitingurilor din Republică politica de ocupare a pământurilor noastre a fost puternic condamnată, conducerea Azerbaidjanului a luat totuși o poziție pasivă. Drept urmare, în ianuarie 1990, pentru a înăbuși mișcarea populară, care a căpătat un caracter în masă, au fost aduse trupe în Baku, sute de azerbaidjeni au fost uciși și a răniți.

Politica genocidului armean împotriva azerbaidjenilor a continuat și în vremea noastră. În noaptea de 25 spre 26 februarie 1992, un alt genocid teribil a fost comis în orașul azerbaidjan Hojalî. În urma unui atac perfid asupra orașului pe timp de noapte, 613 persoane au fost ucise cu o cruzime deosebită, printre care 106 femei, 63 copii și 70 bătrâni, 487 persoane au fost grav rănite, inclusiv 76 copii, 1275 de oameni au fost luați ostatici.

Statul Azerbaidjan a luat toate măsurile necesare pentru a aduce la cunoștința comunității mondiale adevărul despre genocidul din martie 1918.

Activitatea directă asupra acestui domeniu a început după revenirea Liderului Național Heydar Aliyev la puterea politică în Azerbaidjan.

Decretul lui Heydar Aliyev „Cu privire la deportarea în masă a azerbaidjenilor de pe pământurile istorice și etnice ale RSS Armenia în anii 1948-1953” din 18 decembrie 1997 este de mare importanță în ceea ce privește studiul cuprinzător al deportării azerbaidjenilor de pe teritoriul RSS Armenească, dând o evaluare politică și juridică a acestor crime pentru a le aduce în vederea comunității internaționale. Aceste decrete sunt importante nu numai pentru studierea și perpetuarea paginilor sângeroase ale istoriei noastre, ci și pentru demascarea șovinismului și terorismului armean.

Poporul și statul Azerbaidjan onorează întotdeauna memoria victimelor genocidului, invită întreaga lume să învețe o lecție din aceste evenimente istorice pentru a vedea adevărata față a fascismului armean.

Pe 18 septembrie 2013, în orașul Guba a fost deschis un complex memorial al genocidului. Ținând un discurs la ceremonie, Președintele Republicii Azerbaidjan Ilham Aliyev a spus: „Datorită faptului că istoria a fost falsificată în timpul sovietic, acest adevăr ne-a fost ascuns. Timp de mulți ani, bandiții care au vărsat sângele poporului azerbaidjan – numele lor blestemate sunt indicate acolo – Shaumyan și alții ca el ne-au fost prezentați ca niște eroi. Cred că este o mare tragedie. Întrucât timp de mulți ani elementele care au săvârșit fără milă atrocități împotriva poporului nostru au fost prezentate ca eroi în istoria sovietică, în cinstea lor au fost ridicate monumente. Doar în perioada independenței am restabilit adevărata dreptate”.

Pentru a aduce pe deplin adevărul despre această crimă împotriva azerbaidjenilor în atenția țării și a lumii întregi, Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev a semnat un Ordinul în 2018 privind: „Aniversarea a 100 de ani de la genocidul azerbaidjenilor din 1918”. Ordinul precizează: „Faptele istorice relevate au dovedit că geografia acțiunilor sângeroase desfășurate de naționaliștii armeni în martie-aprilie 1918 și în etapele ulterioare este mai extinsă, iar numărul victimelor tragediei este cu mult mai mare”.

Răspunsul la crimele comise de armeni împotriva poporului nostru de-a lungul istoriei a fost dat în Războiul Patriotic de 44 de zile care a început în septembrie 2020. Armata azerbaidjană, sub conducerea Comandantului Suprem Ilham Aliyev, a răzbunat pe câmpul de luptă atrocitățile comise de armeni, ocupației de 30 de ani a Armeniei i-a fost pus capăt, integritatea teritorială a țării noastre a fost restabilită.

Dr. Huseyn N. Najafov,

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar

al Republicii Azerbaidjan în România

https://ultima-ora.ro/au-trecut-105-de-ani-de-la-genocidul-azerbaidjenilor-din-31-martie-1918/